Construirea unui magazin online nu trebuie să fie complicată. Platforma de e-comerț potrivită poate transforma viziunea ta într-o afacere profitabilă, chiar dacă nu ai prea multe abilități tehnice.
Cele mai bune constructoare de site-uri de e-comerț îți oferă mult mai mult decât un site frumos. Acestea îți pun la dispoziție instrumente de vânzare și funcționalități de marketing care te ajută să îți dezvolți afacerea.
Aici vei găsi 10 constructoare de site-uri de e-comerț, evaluate pe baza prețurilor, funcționalităților și recenziilor, pentru a te ajuta să iei o decizie informată. Fie că îți lansezi prima afacere sau vrei să dezvolți un brand consacrat, acest ghid te va ajuta să alegi platforma ideală pentru nevoile tale.
Ești gata? Începe cu o perioadă de probă gratuită.
Top 10 constructoare de site-uri de e-comerț
| Constructor de site-uri de e-comerț | Abonamente lunare pentru e-comerț | Punctaj G2 ⭐ | Cui i se adresează? |
|---|---|---|---|
| Shopify | $5 | ⭐ 4.4/5 | Soluție completă pentru site-uri de e-comerț, pentru brandurile care doresc să vândă oriunde. |
| Shift4Shop | $41 | ⭐ 3.9/5 | Opțiune accesibilă pentru vânzătorii care procesează plățile prin Shift4Shop. |
| Squarespace | $16 | ⭐ 4.4/5 | Persoanelor creative și micilor magazine care își doresc instrumente de design elegante și ușor de utilizat. |
| BigCommerce | $29 | ⭐ 4.2/5 | Magazinelor mari care au nevoie de funcționalități avansate pentru vânzări la nivel global. |
| Wix | $29 | ⭐ 4.2/5 | Începătorilor care își doresc o configurare rapidă a magazinului, fără cunoștințe de programare. |
| Volusion | $35 | ⭐ 3.2/5 | Vânzătorilor de produse fizice care au nevoie de instrumente simple de e-comerț. |
| GoDaddy | $23.99 | ⭐ 4/5 | Configurare rapidă pentru utilizatorii GoDaddy care își extind prezența online. |
| Hostinger | $3.29 | ⭐ 4.4/5 | Magazinelor mici care caută un constructor de site-uri accesibil, alimentat de inteligența artificială. |
| WooCommerce | $0 | ⭐ 4.4/5 | Utilizatorilor WordPress care își doresc control total (și flexibilitate) asupra magazinului lor. |
| Square Online | $0 | ⭐ 4.2/5 | Comercianților locali care își sincronizează vânzările online cu cele din magazinele fizice. |
1. Shopify
Shopify este cea mai ușoară și fiabilă modalitate de a-ți aduce afacerea în mediul online, deoarece are abonamente accesibile, un design frumos și instrumente utile pentru vânzări. Constructorul de site-uri a ajutat milioane de vânzători să-și creeze magazine online, fără cunoștințe de programare sau bugete mari.
Fiecare magazin Shopify vine la pachet cu toate funcționalitățile ce ai nevoie la început: certificate SSL, găzduire pentru domeniu, teme cu design profesional. În plus, acesta are funcționalități esențiale, specifice comerțului electronic, precum cea mai eficientă pagină de finalizare a comenzilor din lume (în privința conversiilor), gestionare simplă a comenzilor și instrumente de recuperare a clienților care și-au abandonat coșurile.
Folosește instrumentele alimentate de AI ale Shopify pentru a simplifica procesul de design al magazinului, pentru a crea pagina principală și paginile de produse, și pentru a primi îndrumări referitoare la toate aspectele importante, de la livrare la analiză.
Cui i se adresează?
Shopify este potrivit pentru oricine își dorește să le ofere clienților o experiență de cumpărături online de top. Shopify pune la dispoziție instrumente de creare a site-urilor, pentru afaceri de toate dimensiunile (de la antreprenori individuali până la companii mari) indiferent dacă vând online, fizic, pe rețelele de socializare sau prin piețe online.
Funcționalități
- Instrumente alimentate de AI: folosește Shopify Magic pentru a-ți simplifica procesul de creare a magazinului, pentru a genera pagini de produse. Apoi, utilizează Sidekick ca pe un consultant de afaceri care este disponibil oricând.
- Procesare de plăți integrată: Shopify Payments este un portal de plată integrat care acceptă toate metodele de plată cunoscute. În plus, este compatibil cu peste 100 de furnizori terți.
- Instrumente e-commerce și aplicații: ai acces la Shopify App Store, cu peste 16.000 de aplicații care pot fi integrate.
- Pagină personalizabilă pentru finalizarea comenzilor: oferă-le clienților mai multe opțiuni de plată, inclusiv plată rapidă, ridicare din magazin, coduri de reducere și Shop Pay (una dintre cele mai performante opțiuni de plată online).
- Shopify POS: centralizează vânzările fizice prin Shopify POS, combinând canalele online și offline.
- Livrarea și onorarea comenzilor: Shopify are instrumente integrate pentru comenzi, stocuri, transport, generarea etichetelor, calculul taxelor de import, urmărirea coletelor, gestionarea retururilor și multe altele.
- Recuperarea coșurilor abandonate: maximizează-ți vânzările cu ajutorul instrumentelor automatizate pentru recuperarea clienților care și-au abandonat coșurile.
- Analize avansate: urmărește vânzările, comportamentul clienților și alți indicatori esențiali cu ajutorul funcțiilor de analiză și raportare.
- Personalizare avansată și acces API: nu trebuie să știi programare, dar poți adapta magazinul și sistemele la nevoile tale prin opțiuni extinse de personalizare și API.
- Comerț omicanal și multicanal: oferă-le clienților o experiență coerentă și gestionează stocurile fără probleme, inclusiv cele aferente canalelor de pe rețele de socializare, piețe online și magazine fizice, de pe desktop sau telefon.
- Suport pentru clienți 24/7: beneficiezi de asistență non-stop prin e-mail, mesagerie instantă și telefon.
- Punctaj G2 ⭐: 4,4 / 5.
Abonamente și prețuri
Shopify are mai multe tipuri de abonamente care se potrivesc afacerilor de diferite dimensiuni:
- Starter: 5 dolari pe lună.
- Basic: 29 de dolari pe lună, comisioanele încep de la 2.9% + 30 de cenți pentru tranzacții online.
- Grow: 79 de dolari pe lună, comisioanele încep de la 2.7% + 30 de cenți pentru tranzacții online.
- Advanced: 299 de dolari pe lună, comisioanele încep de la 2.5% + 30 de cenți pentru tranzacții online.
Începe perioada gratuită de probă Shopify. Nu trebuie să introduci datele de pe card. Ai acces gratuit timp de trei zile, apoi, în primele trei luni plătești doar un dolar pe lună.
2. Shift4Shop

Shift4Shop are funcții esențiale de e-comerț, dar are opțiuni limitate când vine vorba de personalizare. Acest lucru îl face ușor de utilizat pentru cei care preferă o abordare structurată în configurarea magazinului online. Platforma oferă o gamă de instrumente specifice comerțului electronic și teme care se adaptează automat dispozitivelor mobile, fiind o alegere practică pentru proprietarii de magazine. Totuși, această soluție oferă mai puțină flexibilitate comparativ cu alte platforme, precum Shopify. Interfața sa poate fi mai puțin intuitivă, iar pentru a beneficia de abonamentul gratuit, trebuie să folosești procesarea de plăți proprie a Shift4Shop.
Cui i se adresează?
Shift4Shop este conceput pentru comercianții care își doresc să-și stabilească rapid prezența online, în mod gratuit, sau la un preț accesibil.
Funcționalități
- Peste 100 de șabloane gratuite pentru site-ul tău
- Instrumente de SEO integrate pentru a îmbunătăți vizibilitatea site-ului
- Notificări referitoare la coșurile abandonate, pentru recuperarea clienților potențiali
- Abonament gratuit dacă procesezi plățile prin Shift4Shop
- Nu are limite de produse
- Nu are comisioane pentru tranzacții
- Lățime de bandă nelimitată
- Serviciu gratuit de migrare a site-ului
- Punctaj G2 ⭐: 3,9/5
Abonamente și prețuri
Abonamentele contra cost încep de la 41 de dolari pe lună, pentru clienții noi.
3. Squarespace
Cu Squarespace, poți începe să-ți creezi site-ul cu ajutorul unui șablon și poți personaliza aspectul acestuia, ajustând culorile, textul și imaginile, în conformitate cu brandul tău. Un abonament contra cost îți oferă acces la funcționalitățile de e-comerț.
Squarespace acceptă diverse metode de plată, inclusiv Stripe, PayPal, Apple Pay și Afterpay. Cu ajutorul abonamentului Commerce Advanced poți vinde chiar și abonamente sau carduri cadou. Dacă folosești deja Squarespace pentru un site fără plăți integrate, poți adăuga funcționalități specifice comerțului electronic cu ajutorul butonului de cumpărare Shopify, cu doar 5 dolari pe lună. Aceast fragment de cod îți permite să accesezi opțiunile extinse de plată și instrumentele de urmărire a comenzilor oferite de Shopify.
Squarespace are mai puține aplicații terțe comparativ cu Shopify și oferă instrumente de SEO de bază, care ar putea să nu fie suficiente pentru utilizatorii avansați, iar interfața sa limitează nivelul de control și flexibilitate.
Cui i se adresează?
Squarespace este ideal pentru cei care caută șabloane contemporane pentru site-uri și un constructor intuitiv de tip „drag-and-drop”.
Funcționalități
- Constructor de tip „drag-and-drop” cu o varietate de șabloane și structuri
- Design care se ajustează automat la dimensiunea ecranului
- Editare WYSIWYG personalizată pentru diverse tipuri de conținut
- Nu are limită de produse
- Transmitere automată de e-mailuri post-achiziție
- Capacități de e-comerț integrate pentru magazine online
- Securitate avansată, inclusiv criptare SSL
- Rezultate profesionale cu un efort minim
- Aplicație mobilă pentru gestionarea site-ului
- Asistență fiabilă pentru clienți
- Punctaj G2 ⭐: 4,4/5
Prețuri și abonamente
Cel mai ieftin abonament care include funcții de e-comerț costă 16 dolari pe lună (facturat anual), cu taxe de procesare a plăților de 2,9% plus 30 de cenți americani, comision de 2% pentru tranzacțiile din magazinul online și taxă de 7% pentru vânzarea produselor digitale/abonamentelor. Cel mai scump abonament costă 99 de dolari pe lună (facturat anual), cu taxe de procesare a plăților de 2,5% plus 30 de cenți americani, 0% taxe pentru tranzacții și 0% taxe pentru vânzarea produselor digitale/abonamentelor.
4. BigCommerce
BigCommerce este echipat pentru vânzări internaționale, SEO și vânzări multicanal, prin rețele de socializare și piețe online. Deși poate fi alegerea potrivită pentru anumite branduri, are un proces de configurare mai puțin intuitiv comparativ cu competitorii precum Shopify, opțiuni limitate de personalizare a designului (în special în ceea ce privește poziționarea conținutului), actualizări automate ale abonamentelor în funcție venit (atunci când vânzările depășesc anumite praguri) și doar 12 teme gratuite.
Cui i se adresează?
BigCommerce se adresează companiilor mari, având instrumente performante de e-comerț și o platforma personalizabilă, oferind găzduire web și personalizare extinsă a site-ului.
Funcționalități
- Constructor interactiv de tip „drag-and-drop” pentru personalizarea site-ului
- Teme care pot fi adaptate folosind HTML, CSS și Javascript
- Pagini de finalizare a comenzilor, personalizabile prin API și SDK
- Compatibil cu portofele digitale precum Amazon Pay și Apple Pay
- Compatibil cu mai multe valute și mai multe limbi, pentru vânzări internaționale
- Multe funcționalități premium incluse la prețuri relativ mici
- Peste 65 de furnizori de plăți care deservesc peste 100 de țări și peste 250 de metode de plată
- Suport telefonic și prin mesagerie instantă 24/7 inclus pentru toate abonamentele
- Cotații de livrare în timp real, disponibile pentru toate abonamentele
- Punctaj G2 ⭐: 4,2/5
Prețuri și abonamente
Abonamentele au prețuri cuprinse între 29 de dolari pe lună, facturat anual, (cu taxe de procesare a plăților care încep de la 2,89% plus 29 de cenți americani) și 299 de dolari pe lună, facturat anual, (cu taxe de procesare a plăților de 2,35% plus 49 de cenți americani). Sunt disponibile și abonamente pentru întreprinderi mijlocii și mari (multinaționale). Toate abonamentele includ o perioadă de probă gratuită de 15 zile.
5. Wix
Wix oferă instrumente esențiale pentru gestionarea afacerii tale de e-comerț, inclusiv urmărirea comenzilor, procesarea plăților online și vânzări multicanal. Cu toate acestea, abonamentul de bază nu are funcționalități avansate de gestionare a stocurilor, precum alerte pentru stoc scăzut și calculatoare pentru taxe. Magazinele mari ar putea avea nevoie de un software de e-comerț cu instrumente mai avansate de pentru gestionarea stocurilor.
Utilizatorii pot crea gratuit un site de e-comerț, folosind constructorul de tip „drag-and-drop”, însă trebuie să treacă la un abonament contra cost pentru a vinde online.
În plus, funcțiile de gestionare a stocurilor oferite de Wix sunt destul de limitate comparativ cu cele oferite de Shopify. De asemenea, utilizatorii nu pot transfera conținutul între șabloane.
Cui i se adresează?
Wix este un constructor de site-uri non-tehnic care te ajută să creezi site-uri de e-comerț.
Funcționalități
- Interfață ușor de utilizat pentru construirea site-urilor de e-comerț
- O gamă largă de șabloane pentru personalizarea site-ului
- Aplicații integrate pentru vânzări prin platforme precum Facebook, Instagram și eBay
- Certificat SSL gratuit pentru a securiza datele și tranzacțiile clienților
- Pagini de produse cu SEO, pentru a îmbunătăți vizibilitatea lor în rezultatele căutărilor
- Capacitatea de a importa detalii despre produse din fișiere CSV
- Ușor de folosit, cu opțiuni flexibile de design
- O gamă largă de șabloane profesionale pentru diverse industrii
- Punctaj G2 ⭐: 4,2/5
Prețuri și abonamente
Prețurile abonamentelor variază între 29 și 159 de dolari pe lună. Abonamentele Premium și Studio includ o garanție de returnare a banilor în 14 zile.
6. Volusion
Volusion are un set de instrumente care le permit utilizatorilor să creeze o pagină principală și pagini de produse, fiind compatibil cu o varietate de modalități de plată care asigură tranzacții fluide. Volusion este echipat cu instrumente de gestionare a stocurilor și analiză, pentru a te ajuta să monitorizezi performanța magazinului tău. Acesta dispune de o funcție care le prezintă clienților produse recomandate, pentru a îmbunătăți experiența lor.
Volusion oferă un set limitat de funcții prin abonamentul de bază, are limite privind volumul vânzărilor și numărul de produse care pot fi publicate. Acesta nu livrează automat produsele digitale, fiind necesară o confirmare manuală a comenzii, înainte ca clienții să poată descărca fișierele cumpărate.
Cui i se adresează?
Volusion este conceput, în principal, pentru vânzarea produselor fizice, deoarece nu poate include produse digitale pentru vânzare.
Funcționalități
- Cadrane de conținut de tip „drag-and-drop” pentru personalizarea ușoară a structurii paginilor
- Teme care se adaptează automat la dispozitivele mobile
- Posibilitatea de editare a codului CSS pentru personalizarea elementelor site-ului
- Facturare recurentă pentru abonamentele vândute
- Toate abonamentele beneficiază de suport pentru clienți prin mesagerie instantă și e-mail
- Compatibil cu o gamă largă de modalități de plată
- Are o aplicație mobilă
- Punctaj G2 ⭐: 3,2/5
Prețuri și abonamente
Prețurile variază între 35 și 299 de dolari pe lună. Cel performant abonament stabilește prețul în funcție de valoarea brută a mărfurilor vândute (GMV). Volusion oferă o perioadă de probă gratuită de 14 zile.
7. GoDaddy
GoDaddy este recunoscut pentru serviciile sale de găzduire web, dar oferă și un constructor de site-uri de e-comerț. GoDaddy simplifică crearea magazinelor online, cu peste 100 de șabloane adaptate dispozitivelor mobile, plus instrumente integrate pentru SEO și campanii de marketing prin e-mail.
Cu toate acestea, toate temele au o structură similară pentru pagina principală, personalizarea șabloanelor este limitată, iar GoDaddy oferă funcționalități de e-comerț relativ mediocre, în comparație cu concurenții săi.
Cui i se adresează?
GoDaddy este conceput pentru cei care își doresc să integreze comerțul electronic în prezența lor digitală.
Funcționalități
- Gamă extinsă de șabloane care te ajută să-ți realizezi rapid un site de e-comerț
- Integrare cu rețele de socializare, precum Instagram și Facebook
- Gestionarea automată a vânzărilor și a stocurilor, pe toate canalele
- Multiple opțiuni de plată, inclusiv Google Pay și Venmo
- Integrare POS pentru a centraliza vânzările online și cele fizice
- Proces ușor de anulare a abonamentului
- Aplicație mobilă care funcționează la fel de bine precum varianta desktop
- Soluție completă pentru afaceri
- Punctaj G2 ⭐: 4/5
Prețuri și abonamente
Abonamentul pentru e-comerț de la GoDaddy costă 23,99 de dolari pe lună (cu facturare anuală). După primul an, acesta se reînnoiește la prețul de 34,99 de dolari pe lună (cu facturare anuală). Comisioanele de tranzacție sunt de 2,7% plus 30 de cenți americani. De asemenea, GoDaddy oferă o garanție de șapte zile, sau o perioadă de probă gratuită de o lună.
8. Hostinger
Hostinger are o abordare simplificată pentru construirea unui magazin online și oferă un constructor de site-uri de e-comerț, de tip „drag-and-drop”. Hostinger integrează instrumente precum Google Analytics și Facebook ads, oferindu-ți acces la date statistice, pentru a-ți îmbunătăți eforturile de marketing. Deși nu are un abonament gratuit, taxele lunare sunt mici și includ instrumente de bază pentru e-comerț. Ține cont de faptul că exită o limită de 1.000 de produse care pot fi publicate.
Cui i se adresează?
Este conceput pentru utilizatorii care își doresc o platformă de e-comerț ușoară, dar funcțională.
Funcționalități
- Constructor de tip „drag-and-drop” pentru personalizare ușoară
- Instrumente CRM pentru a gestiona e-mailuri, reduceri și cupoane promoționale
- Raportare cuprinzătoare și instrumente de marketing integrate
- Instrumente WordPress, precum aplicații integrate și teme actualizate
- Instrumente alimentate de AI
- Punctaj G2 ⭐: 4,4/5
Prețuri și abonamente
Hostinger are un singur abonament pentru constructorul de site-uri de e-comerț, care costă 3,29 de dolari pe lună, valabil timp de 48 de luni, facturat în avans. După prima perioadă de 48 de luni, acesta se reînnoiește la prețul de 13,99 de dolari pe lună.
9. WooCommerce
WooCommerce este o aplicație integrată pentru utilizatorii WordPress, care transformă orice site WordPress într-un magazin de e-comerț. WooCommerce se integrează în WordPress și oferă funcționalități extinse pentru gestionarea stocurilor, plăți securizate și livrare. Funcționalitatea sa poate fi extinsă cu numeroase alte aplicații și teme, disponibile pentru achiziție. Aplicațiile integrate și găzduirea site-ului sunt disponibile contra cost, iar serviciul pentru clienți este limitat.
Cui i se adresează?
Este ideal pentru cei deja familiarizați cu platforma WordPress.
Funcționalități
- Conceput pentru WordPress, valorificând funcționalitățile acestuia
- Design care se adaptează automat dispozitivelor mobile, asigurând o experiență excelentă de cumpărături
- Control complet asupra datelor clienților și ale afacerii, fără acces terț
- Gratuit și open-source cu opțiuni extinse de personalizare
- Ideal pentru adăugarea comerțului electronic la un site WordPress existent
- Funcționalități de bază dacă nu sunt integrate aplicații suplimentare
- Punctaj G2 ⭐: 4,4/5
Prețuri și abonamente
Gratuit, dar poate implica anumite costuri suplimentare pentru găzduirea WordPress sau pentru alte aplicații integrate. Abonamentul pentru e-comerț al WordPress este de 45 de dolari pe lună (facturat anual).
10. Square Online
Square Online este o platformă prietenoasă care permite oricui să construiască gratuit un site de e-comerț. Totuși, la fel ca și în cazul altor platforme de acest tip, pentru a folosi propriul nume de domeniu, pentru a elimina reclamele sau pentru a accesa instrumente mai avansate, va trebui să achiziționezi un abonament contra cost.
Square Online integrează Square POS, asigurând un proces simplificat de procesare a plăților în magazin. Reține că asistența premium pentru clienți este restricționată pentru cel mai avansat abonament, iar opțiunile de personalizare sunt limitate în cadrul abonamentului gratuit.
Cui i se adresează?
Square Online este destinat micilor afaceri care caută un constructor de site-uri de e-comerț gratuit.
Funcționalități
- Gestionarea stocurilor și importarea facilă a produselor
- Site-uri optimizate pentru dispozitive mobile, asigurând o experiență bună de navigare
- Cupoane promoționale sunt disponibile cu un abonament contra cost
- Integrare Square POS pentru gestionarea centralizată a afacerii
- Abonament gratuit, fără taxe lunare (doar comisioane de tranzacție)
- Interfață prietenoasă și configurare ușoară
- Compatibil cu mai multe modalități de plată
- Design adaptat care funcționează pe toate dispozitivele
- Punctaj G2 ⭐: 4,2/5
Abonamente și prețuri
Square Online are un abonament gratuit, cu un comision de 3,3% plus 30 de cenți per tranzacție. Abonamentele contra cost variază de la 49 de dolari pe lună (cu un comision de 2,9% plus 30 de cenți per tranzacție), până la 149 de dolari pe lună (cu un comision de 2,9% plus 30 de cenți per tranzacție).
Cum să alegi un constructor de site de e-comerț
Fie că îți lansezi primul start-up sau îți extinzi afacerea de e-comerț, ia în considerare acești factori atunci când selectezi o platformă:
Buget, abonamente și prețuri
Cât ești dispus să cheltuiești pe magazinul tău în fiecare an? Ce planuri ai pentru viitor?
Unele constructoare de site-uri de e-comerț percep un preț mai mare pe măsură ce adaugi mai multe produse și procesezi mai multe comenzi. Gândește-te la nevoile actuale ale afacerii tale, dar ia în considerare și câte produse vei gestiona în viitor.
Nivelul de competență
Ai competențe tehnice? Multe constructoare de site-uri folosesc tehnologia „drag-and-drop” pentru a te ajuta să creezi cel mai bun site de e-comerț posibil.
Totuși, vei avea nevoie de competențe tehnice de bază pentru a crea pagini de produse, pentru a adăuga produse în magazin și pentru a configura aplicațiile integrate. Ia în considerare nivelul de experiență pe care îl ai cu programele software și cu sistemele de dezvoltare a site-urilor.
Personalizare
Vrei un site web simplu pentru a-ți prezenta produsele, sau ai nevoie de funcționalități mai avansate, precum tabele de mărimi pentru paginile de produse sau mesagerie instantă? Gândește-te la modul în care dorești să arate și să fie perceput site-ul tău, precum și la funcționalitățile suplimentare de care ai nevoie pentru a transpune această viziune în realitate.
Asistență
Dacă nu ai experiență în e-comerț, probabil vei avea nevoie de ajutor. Constructorul de site-uri pe care l-ai ales îți oferă asistență live și tutoriale? Ia în considerare o platformă care te poate ajuta să rezolvi problemele rapid și ușor, astfel încât să îți poți publica rapid magazinul și să începi să vinzi online.
Portaluri de plată
Ai nevoie de portaluri de plată pentru a accepta plăți online din partea clienților și pentru a ușura procesul de plată pentru cumpărători. De exemplu, funcția rapidă a Shop Pay poate crește viteza de finalizare a comenzilor cu până la 4x și îi ajută pe clienți să obțină ceea ce își doresc, mai rapid.
Shopify este compatibil cu peste 100 de portaluri de plată, astfel încât poți oferi cele mai bune opțiuni pentru cumpărătorii tăi, indiferent unde s-ar afla.
Găsește cel mai bun constructor de site-uri de e-comerț
Acum că ai informațiile potrivite, este timpul să evaluezi opțiunile disponibile. Fiecare constructor are punctele sale forte și slabe, dar înțelegerea nevoilor tale te va ajuta să alegi constructorul potrivit pentru ideea ta de afacere.
Un site de e-comerț profesional te poate ajuta să-ți consolidezi brandul și să-ți maximizezi vânzările. Multe platforme oferă perioade de probă gratuite, așa că ai oportunitatea să găsești varianta perfectă pentru nevoile afacerii tale.
Ilustrație de Till Lauer
Întrebări frecvente despre constructoarele de site-uri de e-comerț
Care sunt cele mai bune constructoare de site-uri de e-comerț gratuite?
Unele dintre cele mai bune constructoare de site-uri de e-comerț gratuite sunt Shopify, Wix, Squarespace, WooCommerce, BigCommerce, Square Online, GoDaddy și Volusion.
Cât costă să îți construiești propriul site de e-comerț?
Dacă vrei să construiești un magazin online gratuit, folosește un constructor de site-uri de e-comerț. Multe platforme, precum Shopify, oferă o perioadă de probă gratuită, în care poți să creezi cel mai bun magazin online pentru afacerea ta și să plătești abia după ce perioada de probă a luat sfârșit.
Este ușor să creezi un magazin online?
Da. Cu ajutorul constructoarelor de site-uri, precum Shopify, ai acces la șabloane profesionale pentru a-ți lansa magazinul în doar câteva minute. Poți personaliza culorile, textul, imaginile, structura și multe altele pentru a adapta magazinul la brandul tău.
Care este cel mai bun constructor de site-uri de e-comerț pentru începători?
Shopify este cel mai bun constructor de site-uri de e-comerț pentru începători pentru că este ușor de configurat și de folosit, cu îndrumări la fiecare pas. Nu ai nevoie de cunoștințe tehnice. Această platformă vine la pachet cu tot ce ai nevoie pentru a începe să vinzi imediat, inclusiv procesare de plăți integrată, multe resurse și o comunitate utilă.


